Istoricul Parohiei Înălțarea Domnului
Parohia Înălțarea Domnului – Piața Sudului, este situată în partea de sud-est a Bucureştiului, în sectorul 4, cartierul Berceni, în apropierea Pieţei Sudului, adresa oficială fiind Şoseaua Olteniţei, numărul 196, însă nu este vizibilă din bulevard, fiind “mascată” de blocul înalt unde se află oficiul poștal nr. 61, respectiv supermarketul Mega Image, situat chiar pe colțul intersecției de deasupra pasajului Sudului.
Istoria comunităţii parohiale, din punct de vedere geografic, istorico-demografic, arheologic, cultural, economic şi al monumentelor istorice e legată de aceea a Mănăstirii Văcăreşti, ctitorie a primului domn fanariot Nicolae Mavrocordat și puternic centru cultural al regiunii. În 1921, din Moşia Vatra Mănăstirea Văcăreşti, este împroprietărită, cu 2 ha. de teren, parohia “Bună Vestire – Bellu” din comună Şerban Vodă, judeţul Ilfov.
Parohia „ Înălțarea Domnului – Puțul Înalt”, din București a luat ființă la 15 aprilie 1938, conform ordinului Sfintei Mitropolii nr. 3533/ 1938, prin dezlipire de la parohia Bellu, ai cărei preoți: Petre Popescu, parohul bisericii, și Nicolae Stoicescu, s-au oferit să cedeze sectorul respectiv, noii parohii. Motivul care i-a determinat pe cei doi preoți să ceară Sfintei Mitropolii acest lucru, a fost imposibilitatea lor de a satisface nevoile enoriașilor parohiei noi, situată, față de biserica „Bună Vestire – Bellu”, în extremitatea opusă cartierului Bellu, respectiv extremitatea sud-estică.
Denumirea de Puțul Înalt fusese adoptată de la faptul că parohia cuprindea și o parte din cartierul cu același nume, care provenea de la un puț situat pe partea dreaptă a străzii (pe atunci) Constantin Brâncoveanu, la punctul de intersecție cu strada Iarba Câmpului. Motivul pentru care s-a dorit înfințarea acestui noi parohii era de a stăvili „năvala sectelor destrămătoare de neam şi credinţă” (Arhiva parohiei, nr. 83/ 24.07.1941, Petiţie a pr. Paroh adresată Primarului Comunei Suburbane Şerban Vodă), care acţionau mai ales în zonele mărginaşe cum era şi aceasta, dar şi cu scopul de a îmbiserici sufletele din această zonă, între care erau în jur de 1000 de copii, cele mai apropiate biserici fiind la 3-4 kilometri distanţă.
Sectorul ei de pastorație se delimita: la nord de-a lungul Șoselei Olteniţei, la sud, de fosta Str. G-ral Florescu, la est o parte din Str. Împăratul Traian, iar la vest de Str. Puţul Înalt, astăzi Nițu Vasile, de altfel singurele străzi asfaltate din parohia cu case risipite din loc în loc şi enoriaşi care „se zbat în cea mai cumplită mizerie: fără lemne, fără îmbrăcăminte” (Arhiva parohiei, nr. 131/22.11.1941, informare asupra stării parohiei).
În momentul înfiinţării, parohia număra circa 500 de familii, potrivit afirmației celor doi preoți ai parohiei Bellu. În schimb, nu poseda niciun fel de avere mobilă sau imobilă, biserica urmând a se construi de către enoriași.
La data de 11 iunie 1938, Sfânta Mitropolie a delegat pe preotul Andrei Constinescu, la vremea aceea confesorul Spitalului Central de boli mintale de pe Șoseaua Berceni, fondat înainte de 1914 (actualmente Spitalul „Prof. Alexandru Obregia”), să îngrijească, în toate nevoile religioase și duhovniceşti, pe credincioșii din cuprinsul nou înființatei parohii, având și îndatorirea de a activa aici pentru construirea unui lăcaș de rugăciune. La 24 iulie 1938, sub îndrumarea preotului Andrei Costinescu, enoriaşii au ales Comitetul de Construcţie a Bisericii format din 15 membri votaţi de cei prezenţi.
Trebuie evidenţiate efortul, râvna şi puterea de sacrificiu ale preotului paroh Andrei Costinescu, întrucât parohia nu avea venit sigur şi nici preotul salariu; enoriaşii, fiind săraci, nu puteau sprijini preotul în toate cele necesare. Conform documentelor din arhivă, slujbele bisericeşti se săvârşeau în imobilul situat în bulevardul Brâncoveanu nr. 42, închiriat cu 500 lei pe lună, proprietate a enoriașului Dumitru Ionescu, locul fiind însă impropriu şi neîncăpător.
Venind în parohie, preotul Andrei Costinescu a procedat la formarea organelor parohiale și a pornit la acțiune, în primul rând pentru a găsi terenul necesar construirii bisericii. După multe eforturi și străduințe, a reuşit să obțină în acest scop un teren în suprafața de 1000 mp, situat în Șoseaua Olteniţei 186 bis (pe atunci). Terenul a fost donat de o enoriașă, anume Mitana Rădulescu, din familia negustorului Costică Alexandrescu, poreclit „Mandravelă”, proprietarul vestitului han cu același nume, situat în imediata vecinătate, loc de popas și petrecere al țăranilor din comunele de pe drumul Olteniței și dinspre Vidra, ce veneau cu căruțele în piețele din București (pe locul fostului han „Mandravelă” se afla astăzi magazinul universal BIG). Actul de donaţie al terenului a fost autentificat și transcris în iunie 1939.
În data de 25 februarie 1940, protoiereul Stoica R. Ionescu a fost delegat pentru instalarea în parohie şi festivitatea a avut loc în clădirea Şcolii Primare nr. 3 mixtă (Arhiva parohiei, proces-verbal la instalarea din data de 25.02.1940). Au fost prezenţi preoţii parohiei Bellu, directorul şcolii şi o numeroasă asistenţă, formată din organele parohiale, enoriaşi bărbaţi şi femei, care după ce au ascultat singhelia Patriarhală de instalare, au fost îndemnaţi să ridice un sfânt locaş sau, imediat, o capelă încăpătoare.
Recunoașterea parohiei „Înălțarea Domnului” de către Ministerul Cultelor s-a făcut la 1 aprilie 1940, dată de la care a decurs și salarizarea preotului paroh Andrei Costinescu, numit în acest post în februarie 1940, până în acest moment preotul funcţionând provizoriu, cu delegaţie.
Însă parohienii săraci, lipsa venitului sigur al bisericii, a unor donatori dispuşi să sprijine construirea bisericii şi colectele de sume mici, dar şi neacordarea autorizaţiei de construcţie au dus la întârzieri, care au determinat donatorul pământului să cheme în judecată parohia, situaţie ce a împovărat şi mai mult situaţia financiară, în condițiile în care oricum nu primise zestre materială la înfiinţarea ei.
Construcția noului lăcaș de închinăciune s-a început abia în anul 1942, iar deschiderea a avut loc la 19 decembrie 1943. Realizarea construcției s-a făcut din contribuțiile enoriașilor îndeosebi, la care s-au adăugat sume modeste din partea altor credincioși binevoitori. Până la terminarea Bisericii s-au primit din donații de la diferiți credincioși cele strict necesare cultului: cărți de ritual, obiecte și un rând de odăjdii; ulterior credincioșii au înzestrat Biserica cu toate cele necesare: icoane pentru catapeteasmă, donate de enoriașul Octavian Pop și alții, veșminte, cărți etc. Dintre consilierii parohiali s-au evidențiat soții Mihail şi Elena Apostolescu, prin sprijinul și aportul ce le-au dat la construcția Bisericii.
Biserica este una de dimensiuni modeste (inițial construcția s-a dorit a fi doar o capelă), din cărămidă, fără stâlpi armați, cu fundație de beton nearmat, având plan dreptunghiular 20 m × 6,90 m (142 mp), cu o turlă (h = 8 m) și acoperiș de lemn cu învelitoare de tablă zincată. Hramul bisericii, praznicul Înălțarea Domnului, a fost ales în anul 1942, când s-a început construcția.
Primii cântăreţi, numiți de Sfânta Mitropolie şi recunoscuți de Ministerul Cultelor în anul 1940, au fost Ioan Barnea, doctor în teologie şi Clement Nistoriu, absolvent al şcolii de cântăreţi, iar mai apoi Mihai Glasu, în anul 1949.
În anul 1952 parohia şi-a schimbat numele din ”Înălțarea Domnului – Puţul Înalt” în acela de „Înălțarea Domnului – Şoseaua Olteniţei”, pentru că nu mai avea în raza sa cartierul Puţul Înalt şi pentru a nu se confunda cu parohia ce tocmai luase ființă în acest cartier, al cărui nume îl purta. Inițial parohia avea în cuprins doar case modeste, situate pe străzi noi și nepavate.
Începând cu anul 1963, s-a expropriat (prin Decretul nr. 194 din 22 aprilie 1963) din terenul inițial al bisericii de 1000 mp, suprafața de 551 mp, în scopul construirii unor blocuri de locuințe, ce vor schimba mult configurația cartierului. Astfel, parohiei i-a rămas numai suprafața de 449 mp, practic o curte foarte mică, neîmprejmuită.
Părintele Andrei Costinescu a trecut la cele veşnice în anul 1993. I-a urmat la conducerea parohiei Pr. Gheorghe Stanciu (1994 – 2013) și actualul paroh, Pr. Florin Voineag, din martie 2014. Între 1966 şi 1998, coslujitor a fost Pr. Gheorghe Buda, urmat de Pr. Gheorghe Gibă (1999 – 2018) și actualul coslujitor Pr. Dinu Ionuț-Ștefan, din februarie 2019. Între anii 2014 – 2018, aici a slujit ca diacon Bogdan-Ioan Negru, după ce mulți ani a fost cântăreț la strană.
Biserica nu a fost pictată până în anul 2001, când, prin grija preotului paroh de atunci, Gheorghe Stanciu, s-a pictat întâia oară, în tehnica tempera grasă, de către pictorul Emil Stoica, sponsor al lucrării fiind doamna Ileana Băghină.
Parohia, de dată recentă, nu posedă obiecte de cult mai vechi de anul 1942, pisanie, inscripții, pomelnice și nici Sf. Moaște. Casă parohială și cimitir parohial nu are în posesie, nu există morminte în interiorul sau exteriorul ei.
În prezent, cu un sector pastoral diminuat, în urma cedării unor părți către mai noile parohii “Sfânta Vineri – Berceni” și “Sfântul Haralambie – Bellu”, lucrarea pastoral-misionară se evidențiează prin câteva acțiuni filantropice în fiecare an, la Căminul de bătrâni de la Mănăstirea Pasărea, Spitalul de neuro-psihiatrie din comună Bălăceanca, Centrul de îngrijire a copiilor cu dizabilități Harap Alb ș.a., ajutorarea periodică a copiilor de vârstă școlară cu materiale didactice, haine și jucării etc.
Săptămânal, Miercuri după Acatist și Vineri după Sf. Maslu se susțin cateheze, periodic tinerii parohiei participă la seri duhovnicești și donează sânge. Se organizează pelerinaje, confecționare de mărțișoare de către copii, mici acțiuni artistice cu prilejul marilor prazice, precum și alte acțiuni socio-culturale și ecologice desfășurate alături de copiii și cadrele didactice de la Școala nr. 190 din cuprinsul parohiei, cu care avem încheiat un protocol de colaborare.
Preot paroh,
Voineag Florin
